Obligaţiile autorităţilor

OBLIGAŢIILE AUTORITĂŢILOR

În conformitate cu prevederile legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor coroborate cu prevederile hotărârii Guvernului nr. 1037 din 13 octombrie 2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, autorităţile publice au următoarele obligaţii:

– de a constitui, la nivel naţional, registrul producătorilor care pun pe piaţă echipamente electrice şi electronice;

– de a promova şi cofinanţa campaniile de educare şi de informare a consumatorilor pentru a-i încuraja să faciliteze procesul de colectare, reutilizare, tratare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice;

– de a organiza, de a gestiona şi de a coordona colectarea separată a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la gospodăriile particulare, inclusiv a celor care nu conţin componentele esenţiale sau a celor care conţin alte deşeuri decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice, şi transportul acestora la punctele de colectare prin intermediul serviciului public de salubrizare;

– de a stabili şi de a comunica agenţiei judeţene pentru protecţia mediului modalitatea şi frecvenţa de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la gospodăriile particulare, prin intermediul operatorului de salubritate sau prin intermediul unui alt operator economic autorizat pentru colectarea de deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (frecvenţa de colectare trebuie să fie de cel puţin o dată pe trimestru);

– de a preda deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate către producătorii sau organizaţiile colective autorizate în vederea tratării/reciclării acestora;

– de a asigura existenţa şi funcţionarea cel puţin a unui punct de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice provenite de la gospodăriile particulare la 50.000 de locuitori, dar nu mai puţin de un punct de colectare în fiecare localitate;

– de a asigura evidenţa deşeurilor de echipamente electrice şi electronice intrate şi ieşite din punctele de colectare menţionate la punctual anterior şi de a raporta anual datele agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului;

– de a asigura informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor;

– de a elabora şi de a implementa măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate a deşeurilor.

This is a unique website which will require a more modern browser to work!

Please upgrade today!